I. IDEI PRINCIPALE
1. Învățătura zalmoxiană nu s-a pierdut, ci s-a secretizat în perioada în care biserica creștină a interzis orice cunoaștere ancestrală, care forma tradiția traco-geto-dacică.
2. Zalmoxis era îndrumător spiritual pentru:
– întreg poporul trac, răspândit între munții Alpi și munții Ural, Oceanul Înghețat și Marea Mediterană;
– toate grupurile locale de Moși, răspândite pe întreg teritoriul Traciei.
3. Moșii ofereau îndrumări de aplicare a cunoașterilor oamenilor în viața curentă și informațiilor noi cu privire la fenomenologia universică, pe fondul unei cunoașteri proprii ancestrale a oamenilor de pretutindeni.
II. DETALII, DISCUȚII
Pornim de la o întrebarea pusă la un moment dat de un cititor:
“Buna Cristiana! Apropo de mostenirea spirituala…. dl. Pavel Corut lanseaza, in cartile scrise de el, ideea ca prin muntii Romaniei (muntii Carpati) ar fi o pestera in care traieste un batran ce supravegheaza o „invatatura” de pe vremea lui Zamolxe (2…3 mii de ani). Este posibil asa ceva? In cercetarile tale astrale, ai intalnit asa ceva? ”
În primul rând, trebuie să răspund direcţiei fundamentale a întrebării: din punctul meu de vedere ceva nu este corect exprimat aici. Învăţătura lui Zalmoxis nu poate fi păstrată de cineva anume, dar pot exista oameni care să fie purtători ai unor învăţături care la un moment dat au fost secrete – mai precis: în perioada în care se impunea în mod brutal religia creștină de către biserica ortodoxă, și era interzisă orice cunoaștere despre tradiția traco-geto-dacică. Azi nu mai sunt secrete, dar sunt în mod oficial disprețuite, chiar dacă sunt libere la exprimare; de altfel chiar în zilele noastre, acum în anii 2024-2025 sunt disprețuiți oamenii politici care vorbesc deschis despre Dumnezeu, pe canalele media.
Zalmoxis (în traducere liberă: Moșul Zeu) era un îndrumător spiritual al poporului trac, trăitor pe teritoriile cuprinse între parte estică a munților Alpi și partea vestică a munților Urali. Însă în primul rând era îndrumătorul unui grup local de Moși, fiecare specializat pe câte o linie de spiritualitate din cele specifice populațiilor locale. Astfel de grupuri de Moși cu specializări spirituale se aflau pretutindeni până în mileniul III î.H., nu numai în această regiune, pământurile numite de alții Dacia.
Vom discuta pe larg despre dânșii și lucrările lor, îndrumările și toate activitățile lor și astfel vom înțelege importanța acestor îndrumări, dar este necesar să înțelegem – desigur treptat, pentru că este destul de greu de acceptat realitățile ce ne-au fost interzise, apoi scoase cu totul din orice texte oficiale, iar dacă au ieșit totuși la iveală au fost denigrate, devalorizate, disprețuite – că absolut toți oamenii aveau cunoașteri extrem de profunde cu privire la realitățile cosmice, planetare și sociale din toate timpurile. Iar Moșii ofereau îndrumări de aplicare a cunoașterilor în viața curentă, aducând și informări noi cu privire la fenomene care în trecut puteau fi cunoscute prin activitate astrală (călătorii astrale conștiente sau vise lucide, cum mai sunt cunoscute azi) sau mentală (percepții mentale înaintate, asupra întregii planete și cosmosului apropiat). Iar astfel de îndrumări erau doar o parte a activităților lor, îndreptate către cercetare și aplicare a forțelor lor energetice pentru susținerea întregii planete.
Deci să reținem că exista un fond general de cunoaștere, din memoriile întrupărilor anterioare ale spiritelor umane, la care fiecare om avea acces liber, nelimitat: mental și astral. Iar Moșii întăreau propriile cunoașteri și cercetări ale oamenilor și ofereau informații suplimentare, îndrumări pentru trăire curentă și lucrări de multe feluri din acea perioadă. Nu exista niciun fel de secret al lor, al nicicărui conducător al geților (dacilor) în fața poporului. Așadar această ”secretizare” a fost foarte târzie și a avut alt fel de rădăcină, necesară vremurilor dure trăite de popor, în procesul de interzicere a cunoașterilor și legăturilor oamenilor cu vechii conducători și îndrumători de neam. După cum vedem esența oficialului nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpurilor.
Elementele de cunoaştere din vremurile zalmoxiene sunt clare şi concrete în spaţiul nostru ancestral, chiar dacă multe au fost deviate către o religie adaptată asupririi, şi nicidecum unui ajutor spiritual oferit oamenilor. Fiind populaţii tradiţionale, coborâtoare din omenirea primordială, aflată pe acelaşi teritorii fără întrerupere – deci nu prin migrații – geţii (dacii) au păstrat cunoaşterea, şi practica bazată pe o asemenea cunoaştere, pe care grupurile umane migratoare care au ajuns în Europa le-au pierdut în greutăţile drumurilor lor. Nu este o vină, ci este un lucru normal pentru asemenea spirite, care au avut nevoie de o astfel de situaţie pentru a-şi cunoaşte propriile limite maxime şi minime la nivelul pământean: migratorii au fost de altfel primele populaţii care au marcat astfel ceea ce azi toată omenirea trăieşte, şi va trăi în continuare până la schimbarea totală a vremurilor. Tocmai de aceea nu este de loc corect să spunem că unii sau alţii au fost superiori celorlalţi…
Populaţiile tradiţionale pe care migratorii le-au găsit aici au păstrat însă reperele unei spiritualităţi încă intacte. Ştiind ceea ce avea să se întâmple: în principal pierderea cunoaşterilor profunde în focul unor lupte pentru viaţă şi demnitate umană, ele au păstrat repere ale tradiţionalismului în sculptură, pictură, broderie, instrumente muzicale de o mare varietate – la fel ca şi percepţiile lor acustice rămase până târziu în vremuri: aproape necunoscute azi, conforme sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, cerurilor, ale sufletului uman şi ale întregii firi biologice a lumii înconjurătoare. Cunoaşterile lor despre univers le-au pus concret în liniile de decorațiuni cusute pe haine, în pictură şi sculptură, cunoaşterile despre om şi omenie le-au pus în versurile cântecelor lor. Cunoaşterile despre funcţionarea organismelor umane, vegetale şi animale au rămas în obiceiuri şi tradiţii.
Şi ştim multe despre asemenea cunoaşteri…
Nu am fost singurii: pe fiecare continent au existat – urmare a coordonării Moşilor continentali – şi populaţii străvechi, şi migratori, din împletirea cărora s-au format liniile fundamentale ale comportamentelor umane noi.
Aşa cum vom vedea, pe lângă asemenea forme inserate în lumea satelor noastre, cunoaşterile cu care am venit la întrupare cu toţii sunt în noi, sub formă de idealuri. Învăţăturile, de fapt îndrumările zalmoxiene, se refereau la cu totul alte aspecte, bazându-se pe percepţii pe care noi azi încă le negăm: de la intuiţiile umane simple – la clar-intuiţii şi clar-simţuri. Totul formează de fapt multisenzorialul noastru curent, din nefericire estompat, dar nu foarte mult, de vibraţiile planetare aflate în perioada lor de frecvenţa cea mai joasă. Însă sub imperiul pedepsei şi minciunii oficiale, popor după popor s-a văzut nevoit să-şi părăsească puterile, cunoaşterile, obiceiurile, povestirile despre realităţi ancestrale, oamenii de curaj şi vitejie… şi câte, şi mai câte…
…Şi ştim asta…
Urme ale unor asemenea cunoaşteri există peste tot. Sunt mulţi oameni care au cunoaşteri vechi profunde, retraşi, rămaşi în marginea lumii noastre pentru a sprijini revenirea la canalul cunoaşterilor profunde.
Un alt aspect al răspunsului meu direct, pe scurt deocamdată (dar cu dezvoltări în continuare) se referă la faptul că nu am întâlnit în această viaţă, în călătoriile mele astrale, Moşi pentru a lucra direct sau a învăţa direct de la dânşii – dar am avut destine în care am lucrat susţinut cu dânşii, la fel ca şi mulţi alţi oameni. În etapele planetare desfăşurate înainte de ultima glaciaţiune, toţi conducătorii-lucrători ai societăţilor umane, alături de pădurenii din străvechimi au fost ceea ce azi am numi Moşi; vieţile lor erau extrem de lungi, intens lucrătoare, dezvoltatoare de lucrări care se întindeau pe termene foarte lungi, cuprinzând câteva generaţii de populaţii ajutate.
Din nefericire avem încă imagini deformate privind sarcinile şi valoarea lucrărilor efectuate de ajutătorii planetari. Dar cunoaşterile revin treptat şi în curând vom înţelege multe astfel de elemente ale derulărilor de destine pe Pământ.
În acest destin nu am avut sarcina de a lucra în preajma sau în mijlocul lor. Într-un fel mă aşteptam la ceva legat de dânșii: în 1987, când – presată de rude să emigrez în SUA, deodată m-am opus cu putere (deşi cred că majoritatea românilor ar fi dorit să aibă o astfel de oportunitate), m-am agăţat cu mâinile de o uşă şi am urlat, într-un ocean de disperare pe care multă vreme nu mi l-am putut înţelege sub nici o formă: “Dacă voi rămâne aici ştiu precis că îmi vor vorbi Moşii pământului nostru…”.
Într-un fel aşa a fost, dar cei care mă învață, mă îndrumă în cercetare mentală și astrală sunt ajutătorii mei astrali de destin; împreună facem parte dintr-o linie de învăţătură strămoşească. Ştiu, printr-o simţire extrem de puternică, că există o entitate care mi-a marcat cele mai puternice evenimente ale vieţii, dându-mi îndrumări principiale de cale, este o voce distinctă de om foarte matur, cu viaţă multă, cu o deosebită încărcătură spirituală care îmi atinge toate nivelele câmpurilor corpurilor mele. L-am numit atunci Moşul, deşi atunci nu ştiam nimic clar despre Moşi. Arabii îşi numesc Moşul lor “Emirul” (o entitate cu o lumină puternică verde, de regulă, care mi s-a arătat o singură dată).
În rest discut cu ajutătorii mei astrali – nu mai am de mult dorinţa să ştiu cine lucrează cu mine, dar simt că este vorba despre o legătură cu linia de cunoaştere celtic-dacic-tibetană, trăind multe din vieţile mele ori pe aceste meleaguri, ori în trecere prelungită pe aici.
În călătoriile astrale putem vedea amintirile vieţilor anterioare cu mare precizie peisagistică: din mentalizare (percepţie mentală din conştienţă generală fizică) vederea este acea percepţie în principal activă. Din călătorie astrală (cunoscută şi sub denumirea de vis conştient, vis lucid sau decorporalizare – dar am scris de ce nu sunt de acord cu numire “decoporalizare”) percepţia este de peisaj: toate simţurile sunt active în toate planurile (de la fizic la cauzal), inclusiv percepţia complexului vibraţional local, în spaţiu şi timp.
De aceea toate amintirile pe care le am din preajma Moşilor (şi locali, şi de pe celelalte continente) sunt de foarte mare precizie – este dificilă însă exprimarea complexităţii, povestirea unor asemenea vieţi. Dar sunt mult ajutată, lucru pentru care mulţumesc din tot sufletul, tuturor. În acest destin mi-am asumat sarcina de a scrie despre ei, de a povesti, de a arăta confuziile şi exagerările inerente (datorate societăţii punitive în orice încercare a dezvoltării profund spirituale a omenirii); de a sintetiza cheile principale de activitate a acestor ajutători temeinici ai noştri, fără de care nu am mai fi existat acum.
Fiecare dintre noi vom ajunge cândva, pe treptele noastre de evoluţie, să facem ceea ce fac dânşii: mai întâi să fim Călătorii, Învăţătorii, Măiaştri – iniţiaţii Moşilor, cum i-am numi azi… apoi să fim la rândul nostru Moşi de popoare…
Să nu ne înfierbântăm privind o asemenea perspectivă, căci avem o imagine deformată despre adevăraţii coordonatori ai unor popoare, ai omenirii întregi. Nu ştim ce ar trebui să facă un conducător adevărat, căci nu ne-am confruntat direct, în epoca contemporană, cu vreun coordonator de talia lor. A fi Moş de popor este o sarcină care nouă azi ni s-ar părea extrem de dificilă – până la imposibil de dus până la capăt: iar asta în eventualitatea că i-am înţelege complexitatea, ceea ce este destul de dificil pentru noi în acest moment planetar. E frumos aşa… când ni se povesteşte despre ei, dar excludem munca permanentă, sarcina profundă, responsabilitatea uriaşă pentru o populaţie umană planetară de care ştim, dar nu ne-o imaginăm în întreaga ei complexitate.
Dar pregătim venirea Moşilor, din nou în rândurile noastre. Purtăm informaţii despre dânşii, purtăm cuvintele dânşilor, purtăm cu noi dorinţa de a face din idealurile noastre limite depăşite: sub îndrumarea lor am făcut-o cu toţii cândva, o vom face fără urmă de îndoială în viitor. De fapt am trăit cu toţii, oameni ai vremurilor întunecate sau mai luminate, de ieri şi de azi, sub bagheta lor: puternic radianţi, ei ne-au susţinut credinţa în dumnezeire – o dumnezeire activă şi permanent lucrătoare, spre viaţa noastră veşnică, pe care mulţi nu o mai cred însă. Şi este foarte normal, căci suntem deziluzionaţi de autorităţile spirituale, religioase care au avut pretenţia de a ne conduce: de fapt asemenea autorităţi sunt oamenii, întrupările unor spirite care conştientizează treptat că nu ştiu să conducă cu demnitate şi respect, cu totală dăruire şi dragoste profundă, altruistă, popoare care au nevoie reală de ajutor… Dar am trecut cu toţii, cei care suntem azi deziluzionaţi, prin asemenea momente ale eternităţii noastre. De aceea ar trebui să le înţelegem devenirile şi să-i ajutăm să se îndrepte, corecteze, în loc să-i denigrăm: dar ne este frică de ei, din cauza agresivităţii şi necinstei lor.
Din toate ei vor învăţa să nu mai fie în acest fel, învăţaţi şi din experienţa tangenţelor cu popoarele lor, cu şi fără tangenţe ale coordonatorilor spirituali ai popoarelor, ale Moşilor – dar şi din conştiinţa care li se va dezvolta treptat, în vremurile viitoare…
În al doilea rând, indiferent de felul în care se fac azi expunerile (literatură, film, internet), să pornim întotdeauna de la a arăta importanţa existenţei oricăror expuneri, chiar dacă se duc peste tot informaţii la început pline de greşeli şi confuzii. Astfel ne informăm, avem ocazia să cercetăm, descoperim la rândul nostru multe alte elemente în plus, dezvoltăm înţelegeri şi, cu flexibilitate, mulţumim chiar şi pentru faptul că descoperim că am făcut confuzii. Aprofundăm împreună mai departe – cu sau fără participarea celor care ne-au ajutat, căci pot fi cercetători care au plecat deja din viaţă fizică, sau sunt prea departe, în alte ţări, pe alte continente, pentru a lua legătura cu ei. Dar să nu uităm că suntem radianţi, şi astfel oferim şi altora influențe de cercetare, iar cei plecaţi dintre noi ne privesc întotdeauna cu bucurie, ei ştiind cât se poate de clar că este foarte normal să aducem permanent corecţii, pe măsura creşterii vibraţiei planetare şi deschiderii tuturor către noi posibilităţi de cunoaştere.
Aşadar…
Dacă discutăm despre acest aspect, pornind de la cercetările de tip astral, prin intermediul călătoriilor astrale, să precizăm de la bun început că nu există nicio deosebire – de cele mai multe ori – între cercetările făcute din trăirile cu corpul fizic şi cele din trăirile astrale. De cele mai multe ori, în vremurile pe care le trăim azi, dorim ceva din pură curiozitate, care poate merge până la obsesie, fără suport dorit de cercetare însă, de aprofundare. Mulţi oameni care află despre călătoriile astrale (vise conştiente, lucide) se simt atraşi pentru că încep să fie moderne, dar pe de altă parte chiar intuiţia le spune că ele sunt adevărate, că există, că astfel de trăiri sunt frumoase comparativ cu cele ale societăţii omeneşti în care trăiesc, atunci când ei îşi doresc şi altceva decât viaţa lor obişnuită.
Dacă nu ajungem prin corpul fizic la Moşi (Bătrâni, Patriarhi, Vraci, Şamani – după numirea popoarelor din fiecare regiune, care îi pomenesc în mod curent), nu ajungem de regulă nici prin călătorii astrale. Se poate însă ca anumiţi ajutători planetari (care au prin destin sarcini planetare, şi vom detalia acest aspect) să lucreze direct cu ei sau să primească imagini ale vieţii lor, spre reamintire, doar dacă sunt:
1. Susţinători permanenţi, prin destin ai cunoaşterilor despre ei, despre activităţile lor, pentru întreaga populaţie umană.
2. Alţi ajutători planetari sunt prin destinele lor pregătitori ai revenirii tuturor Moşilor, din nou, în mijlocul oamenilor – eveniment apropiat de altfel.
Să dezvoltăm în articolul următor aceste idei.
GÂNDUL ZILEI
Sunt oameni care zi de zi mănâncă subiecte pe pâine, zicând că au ”cunoaștere”, zburând fluturește de la unul la altul, în fiecare zi către mereu altceva, fără să-și ia timp să aprofundeze ceva, chiar disprețuind pe cei care o fac cu drag și cu tragere de inimă, fac efectiv Pământul un loc de instrucție și cam atât…